A venit timpul eroilor! // Mai pe scurt

A venit timpul eroilor! // Mai pe scurt

A venit timpul eroilor! // Mai pe scurt

MAI PE SCURT, protestăm mai mult de un an de zile. În timpul acestor proteste, am înaintat mai multe revendicări. Din toate revendicările acestea, bandiţii le satisfac numai pe cele care le convin lor. Noi am cerut şi cerem investigarea furtului miliardului şi pedepsirea vinovaţilor. Lor asta nu le convine. Pe Şor, care este menţionat în ambele rapoarte Kroll, ei nu-l ating, pe Drăguţanu l-au petrecut cu onoruri şi cu premii, pe Gurin – cu decoraţii, Chetraru stă bine mersi la locul lui. Mai rău chiar, în locul lui Drăguţanu ei l-au pus pe Cioclea, pe care l-au împânzit cu o reţea de oameni ai lui Plahotniuc în frunte cu Moloşag. Mai departe. Noi cerem reforma justiţiei, ei îl realeg pe Poalelungi. Noi cerem lupta cu corupţia, ei nu se ating de corupţii lor.

Ce revendicări au satisfăcut ei? Ne-au permis să alegem preşedintele ţării. De ce? Pentru că preşedintele ţării oricum îl vor alege tot ei, fraudând alegerile cu ajutorul primarilor cumpăraţi şi a noii comisii electorale centrale cumpărate. Duminică noi vom cere alegeri anticipate. Fiţi siguri că bandiţii s-ar putea să meargă şi la alegeri anticipate, pentru că se gândesc să le fraudeze şi pe acestea. După cum vedeţi, oamenii aceştia ne arată în fel şi chip că numai ei vor şi trebuie să câştige, noi avem o singură alegere — să pierdem. Acesta este tabloul: ei s-au înconjurat cu un zid — o frontieră a mafiei — şi ne spun că dincolo de acest zid nu avem voie. Chiar dacă acolo se află justiţia noastră, poliţia noastră, constituţia noastră, banii noştri, ţara noastră. Ei ne spun că e mai bine să se ocupe ei de toate acestea. E anti-constituţional, e anti-democratic, e criminal? Poate, dar aşa vor ei.