300 de km de drum vor fi reabilitate; Banca Mondială oferă Republicii Moldova 80 de milioane de dolari

300 de km de drum vor fi reabilitate; Banca Mondială oferă Republicii Moldova 80 de milioane de dolari

300 de km de drum vor fi reabilitate; Banca Mondială oferă Republicii Moldova 80 de milioane de dolari

A fost semnat Acordul de finanţare privind proiectul de îmbunătăţire a drumurilor locale, ce prevede acordarea asistenţei de 80 de milioane de dolari pentru proiecte de reabilitare a drumurilor locale (peste 300 km), acesta urmând a fi semnat şi ratificat de autorităţile Republicii Moldova. Despre aceasta a anunţat directorul de ţară a Băncii Mondiale, Alexander Kremer, în cadrul cadrul unei întrevederi cu premirul Pavel Filip.
 
În cadrul dicuţiilor, au fost abordate aspecte privind implementarea proiectelor ce vizează reformele de modernizare a sistemului fiscal şi a sectorului energetic, dar şi a pregătirii unui nou proiect de suport bugetar în perspectiva semnării noului Acord cu FMI.
 
Totodată, oficialii au discutat despre  participarea reprezentanţilor RM la reuniunea de primăvară a  FMI şi a BM, care va avea loc la Washington, în perioada 15-17 aprilie curent, precum şi despre perspectivele negocierii unui nou Acord cu Fondul Monetar Internaţional. Alex Kremer a salutat aprobarea recentă a pachetului de acte legislative ce vizează consolidarea independenţei BNM şi CNPF şi si-a exprimat satisfacţia cu privire la cooperarea autorităţilor în vederea pregătirii noului proiect privind declararea averii şi intereselor personale.