Parlamentul Australiei a adoptat legea privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex
Parlamentul Australiei a adoptat legea privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex
Parlamentul Australiei a adoptat joi legea privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex, ceea ce le-ar putea permite cuplurilor gay şi lesbiene să-şi legalizeze relaţia chiar de luna viitoare, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Mai trebuie doar ca guvernatorul general Peter Cosgrove, reprezentantul reginei Elisabeta în Australia, să promulge această lege, probabil zilele următoare.

Din cei 150 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, camera inferioară a parlamentului australian, doar patru s-au opus joi proiectului adoptat săptămâna trecută de Senat cu 43 de voturi pentru şi 12 împotrivă.

Adoptarea legii are loc după o consultare naţională care a arătat că o mare parte din populaţie susţine reforma în acest sens.

Rezultatul votului de joi a fost primit cu strigăte de bucurie, îmbrăţişări şi aplauze în Camera Reprezentanţilor, unde premierul de centru-dreapta Malcolm Turnbull a salutat cu entuziasm "o zi a iubirii, egalităţii şi respectului". "Fiecare australian a avut un cuvânt de spus şi a apreciat că aşa este corect", a subliniat premierul.

Cuplurile de acelaşi sex din Australia luptă de multă vreme pentru recunoaştere şi egalitate, în condiţiile în care homosexualitatea a fost considerată o infracţiune în unele regiuni ale ţării până acum două decenii.