Japonia ofera case gratis pentru straini. Localnicii se feresc de ele, pe motiv ca sunt „bantuite”
Japonia ofera case gratis pentru straini. Localnicii se feresc de ele, pe motiv ca sunt „bantuite”

Japonia este tara in care exista mai multe locuinte decat familii sa se mute in ele.

Din acest motiv, autorităţile au lansat în 2014 programul „akiya bank” prin care oferă case gratuite sau la preţuri de nimic celor dispuşi să accepte o serie de condiţii. De acest program pot beneficia inclusiv străinii.

Potrivit unui studiu, în 2013 în Japonia existau 61 de milioane de case şi doar 52 de milioane de familii. Până în 2065, se estimează că populaţia ţării urmează să scadă de la 127 de milioane la 88 de milioane, arată Institutul Naţional al Populaţiei şi Securităţii Sociale, ceea ce înseamnă că şi mai multe case vor rămâne nelocuite, mai ales în condiţiile în care tinerii migrează dinspre zonele rurale spre cele urbane, potrivit unui reportaj CNN.

Acelaşi studiu arată că, până în 2040, în jur de 900 de orăşele şi sate din Japonia nu vor mai exista, în această situaţie fiind şi Okutama. De aceea, autorităţile locale încearcă să salveze localitatea orferindu-le oamenilor locuinţe gratuite. Aceste case părăsite sunt cunoscute drept „akiya”, care s-ar traduce prin „case bântuite”, întrucât au fost abandonate de proprietari sau aceştia au murit.

„În 2014, am descoperit că Okutama este unul dintre cele trei oraşe din regiunea Tokyo care urmează să dispară până în 2040”, a precizat Kazutaka Niijima, oficial al Departamentului pentru „Reîntinerirea” localităţii Okutama, situată la două ore de mers cu trenul de Tokyo.

Dacă în 1960 aici trăiau peste 13.000 de persoane, până în anii 1990, numărul lor a scăzut la 5.200. În 2014, a intrat în vigoare programul „akiya bank”, prin care oamenii pot deveni proprietarii acestor „case bântuite”, dacă respectă anumite condiţii.

De exemplu, autorităţile locale din Okutama le oferă rezidenţilor acestor locuinţe subvenţii pentru reparaţii în valoare de 8.820 de dolari pentru 100 de metri patraţi. Cu toate acestea, programul prevede ca cei care primesc o locuinţă gratuită sau fonduri pentru renovare să aibă sub 40 de ani sau să aibă cel puţin un copil cu vârsta sub 18 ani sau un partener cu vârsta sub 50 de ani. Totodată, cei care aplică la acest program trebuie să fie dispuşi să se mute permanent în oraş şi să investească în modernizarea casei. Dar chiar şi aşa, japonezii preferă clădirile noi.

5c08fc891c8a4.jpg Getty

Printre beneficiarii programului sunt Naoko şi Kakayuki Ida, care în urmă cu doi ani au primit o locuinţă spaţioasă cu etaj.

„A trebuit să facem multe reparaţii, dar mi-am dorit întotdeauna să trăiesc la ţară şi să am o grădină mare”, a spus Naoko, în vârstă de 45 de ani.

În Okutama sunt în jur de 3000 de case, dintre care 400 sunt vacante. Doar jumătate dintre ele pot fi renovate, consideră autorităţile. În 2015, guvernul japonez a dat o lege prin care cei care lasă o locuinţă nelocuită să fie penalizaţi; astfel, se încearcă a-i determia pe proprietari să demoleze sau să renoveze locuinţele.

Cu toate acestea, pe oameni îi costă mai mult să deţină un teren viran decât o casă nelocuită, ceea ce îi determină să nu demoleze casele din care vor să se mute.

Prin programul de repopulare a satelor şi oraşelor mici, nouă familii s-au mutat în Okutama până acum. Oamenii au venit chiar şi din New York şi China, întrucât programul nu este dedicat doar cetăţenilor japonezi.

Şi cuplul filipino-japonez format din Rosalie and Toshiuki Imabayashi urmează să se mute în 2019 din Tokyo în această localitate, alături de cei 6 copii.

„Devenise prea aglomerat pentru noi în Tokyo şi ne place că Okutama este în aceeaşi prefectură, dar este înconjurată de natură”, a spus Rosalie.