31 de civili, ucişi în urma unor bombardamente ale regimului în apropiere de Alep

31 de civili, ucişi în urma unor bombardamente ale regimului în apropiere de Alep

31 de civili, ucişi în urma unor bombardamente ale regimului în apropiere de Alep

Cel puţin 31 de civili au fost ucişi vineri în raiduri ale regimului sirian asupra cartierelor rebelilor din oraşul Alep şi împrejurimi.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a confirmat raidurile „intense” ale armatei preşedintelui Bashar al-Assad pe ruta spre Castello, soldate cu „cel puţin opt morţi”.

„În afara a 10 civili care au fost ucişi atunci când autobuzul la bordul căruia se aflau a fost vizat de bombardamente ale regimului, în apropiere de Alep, pe drumul spre Castello (singura cale de aprovizionare a cartierelor controlate de rebeli din acest oraş), 21 au murit în raiduri intense asupra mai multor cartiere din estul oraşului (Alep) efectuate la începutul zilei”, a precizat sursa citată.

„Bombardamente aeriene de o intensitate” ieşită din comun au vizat de dimineaţa devreme Alep, a declarat un martor agenţiei de presă franceze.
Fosta capitală economică a Siriei şi al doilea oraş ca mărime din această ţară, Alep este divizat între cartierele ocupate de rebeli, în est, şi cartierele controlate de forţele guvernamentale, în vest.

Cel puţin 19 civili între care şase copii au fost ucişi joi la Alep în urma unor bombardamente ce au vizat cartierele controlate de rebeli.

Războiul din Siria a intrat în al şaselea an, soldându-se cu peste 280.000 de morţi până acum şi milioane de persoane care au luat calea exilului.